Am lansat un nou blog, dedicat in exclusivitate proiectului LiBearty. In acest nou blog (disponibil aici), intentionez sa postez toate experientele si parerile proprii legate de acest proiect, fara sa angajez in nici un fel Asociatia "Milioane de prieteni".
Va invit si pe voi sa participati si sa va implicati in acest proiect, fiecare dupa puterile voastre.
Se afișează postările cu eticheta ursi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ursi. Afișați toate postările
29 mai 2007
28 mai 2007
Impresii
Am fost in acest weekend la Zarnesti, la ursi si la lupi. A fost o vizita care m-a umplut sufleteste, dar m-a si marcat profund. Foarte profund. Sa ma explic.
Pentru ca am ajuns destul de tirziu pentru a mai prinde deschis la rezervatia de ursi, am facut primul stop la lupi, la Plaiul Foii. Dupa o scurta "bilbiiala" cu privire la localizare, am reusit sa gasim lupii. Am ajuns cu sufletul destul de indoit si cu o reticenta destul de mare. Stiam de pe alte bloguri (click aici) ca lupii nu sint chiar ok (unul ar fi orb sau chior, si celelalt schiop). Spre marea noastra surpriza, lupii nu erau deloc chiori (daramite orbi) si nici schiopi. Poate ca la momentul in care au fost vazuti, erau cu probleme pe la ochi sau unul din ei schiopata. Acum erau intr-o stare perfecta (sau cel putin asa ni s-a parut noua, total nespecialisti in starea de sanatate a lupilor). Pe bune...
Am si poze care pot demonstra asta. Le-am dus vreo 14 carcase de pui, pe care le-au devorat instant :). Una peste alta, lupii sint ok. Acuma, sint de acord ca standardul la care sint tinuti, poate nu e cel mai potrivit pentru niste lupi. Dar cel putin animalele sint in stare buna, aparent sanatoase. Discutia despre zvonurile legate de tarcul in cauza si celelalte aspecte, nu isi au locul aici. Sint persoane si institutii abilitate sa discute aspectele astea. Ce e important este ca lupii sint ok si ca sint persoane care vin in fiecare zi (cel putin conform spuselor proprietarilor locului) si hranesc lupii. Ca e asa sau nu, nu am cum sa confirm
. Doritorilor, urmeaza si niste poze...
Si acum despre ursi... Adica despre partea care m-a marcat cel mai mult. Si mai profund.
Am ajuns la rezervatia LiBearty in jurul orei 12. Am fost primiti cu bratele deschise, fapt pentru care nu pot decit sa multumesc gazdelor noastre. Aici am venit cu gindul de voluntariat, sa muncim orice este de munca.
Dupa o discutie cu gazdele si dupa o masa nemaipomenit de buna, am purces si la treburi mai serioase. Ne-a fost prezentata rezervatia, scopul ei si istoria ei. Cel mai mult m-a impresionat faptul ca e nevoie de un gard electrificat care sa apere aceste animale frumoase de OM. Pur si simplu, plingeam (la propriu) si ma uitam la cit de frumosi sint Cristi si Lidia si eram incapabil de a mai scoate un cuvint la vederea gardului electrificat la EXTERIOR... Ca sa nu se apropie de ursi singurii lor dusmani naturali: oamenii. Numai asa putem invata care e locul nostru in natura. Imprejmuindu-ne cu un gard electrificat... Electrificat pe partea noastra... Pentru ca noi intram pe teritoriul animalelor, nu ele pe al nostru. Pentru ca noi le stresam, nu ele pe noi. Din pacate pentru acesti ursi, nu exista o alta cale de a le reda libertatea. Cea adevarata. Dar comparat cu ce au trait, aici au parte de libertate. Pentru tot restul zilelor lor. Si asta e singurul lucru care conteaza cu adevarat. Iar oamenii care au dat viata acestui sanctuar si care se lupta in continuare pentru o viata mai buna pentru acesti ursi si nu numai pentru acestia, sint cu adevarat oameni speciali. Pozele graiesc de la sine. Cam la fel au vazut si ei lumea si viata pina au fost eliberati. Printre zabrele si gratii... Asa cum ii vedem si noi in aceste poze...
In poza alaturata, ii puteti vedea pe Cristi (cel mai inchis la culoare) si pe Lidia (cafenie). Intre cei doi exista o poveste de dragoste, la propriu. O puteti citi aici.
Munca celor de la rezervatie impune respect. Respect in primul rind pentru daruirea de care dau dovada. Pentru abnegatia cu care se lupta pentru fiecare ursulet. Au nevoie de fiecare farima de ajutor, dupa puterile fiecaruia. Noi (eu si prietena mea) ne-am hotarit sa incercam sa mergem in weekend-uri acolo si sa ajutam dupa puterile noastre. Cui a stricat putina miscare in aer liber, mai ales cu o asemenea incarcare emotionala ?
Inchei prin a multumi gazdelor noastre, dl. Laci, sotiei dinsului, Emi, si tuturor celor prezenti acolo, care ne-au asigurat o experienta de neuitat si o vizita extraordinara in lumea si in viata ursilor. Vom reveni.
Pentru ca am ajuns destul de tirziu pentru a mai prinde deschis la rezervatia de ursi, am facut primul stop la lupi, la Plaiul Foii. Dupa o scurta "bilbiiala" cu privire la localizare, am reusit sa gasim lupii. Am ajuns cu sufletul destul de indoit si cu o reticenta destul de mare. Stiam de pe alte bloguri (click aici) ca lupii nu sint chiar ok (unul ar fi orb sau chior, si celelalt schiop). Spre marea noastra surpriza, lupii nu erau deloc chiori (daramite orbi) si nici schiopi. Poate ca la momentul in care au fost vazuti, erau cu probleme pe la ochi sau unul din ei schiopata. Acum erau intr-o stare perfecta (sau cel putin asa ni s-a parut noua, total nespecialisti in starea de sanatate a lupilor). Pe bune...
Am si poze care pot demonstra asta. Le-am dus vreo 14 carcase de pui, pe care le-au devorat instant :). Una peste alta, lupii sint ok. Acuma, sint de acord ca standardul la care sint tinuti, poate nu e cel mai potrivit pentru niste lupi. Dar cel putin animalele sint in stare buna, aparent sanatoase. Discutia despre zvonurile legate de tarcul in cauza si celelalte aspecte, nu isi au locul aici. Sint persoane si institutii abilitate sa discute aspectele astea. Ce e important este ca lupii sint ok si ca sint persoane care vin in fiecare zi (cel putin conform spuselor proprietarilor locului) si hranesc lupii. Ca e asa sau nu, nu am cum sa confirm
. Doritorilor, urmeaza si niste poze...Si acum despre ursi... Adica despre partea care m-a marcat cel mai mult. Si mai profund.
Am ajuns la rezervatia LiBearty in jurul orei 12. Am fost primiti cu bratele deschise, fapt pentru care nu pot decit sa multumesc gazdelor noastre. Aici am venit cu gindul de voluntariat, sa muncim orice este de munca.
Dupa o discutie cu gazdele si dupa o masa nemaipomenit de buna, am purces si la treburi mai serioase. Ne-a fost prezentata rezervatia, scopul ei si istoria ei. Cel mai mult m-a impresionat faptul ca e nevoie de un gard electrificat care sa apere aceste animale frumoase de OM. Pur si simplu, plingeam (la propriu) si ma uitam la cit de frumosi sint Cristi si Lidia si eram incapabil de a mai scoate un cuvint la vederea gardului electrificat la EXTERIOR... Ca sa nu se apropie de ursi singurii lor dusmani naturali: oamenii. Numai asa putem invata care e locul nostru in natura. Imprejmuindu-ne cu un gard electrificat... Electrificat pe partea noastra... Pentru ca noi intram pe teritoriul animalelor, nu ele pe al nostru. Pentru ca noi le stresam, nu ele pe noi. Din pacate pentru acesti ursi, nu exista o alta cale de a le reda libertatea. Cea adevarata. Dar comparat cu ce au trait, aici au parte de libertate. Pentru tot restul zilelor lor. Si asta e singurul lucru care conteaza cu adevarat. Iar oamenii care au dat viata acestui sanctuar si care se lupta in continuare pentru o viata mai buna pentru acesti ursi si nu numai pentru acestia, sint cu adevarat oameni speciali. Pozele graiesc de la sine. Cam la fel au vazut si ei lumea si viata pina au fost eliberati. Printre zabrele si gratii... Asa cum ii vedem si noi in aceste poze...
In poza alaturata, ii puteti vedea pe Cristi (cel mai inchis la culoare) si pe Lidia (cafenie). Intre cei doi exista o poveste de dragoste, la propriu. O puteti citi aici.
Munca celor de la rezervatie impune respect. Respect in primul rind pentru daruirea de care dau dovada. Pentru abnegatia cu care se lupta pentru fiecare ursulet. Au nevoie de fiecare farima de ajutor, dupa puterile fiecaruia. Noi (eu si prietena mea) ne-am hotarit sa incercam sa mergem in weekend-uri acolo si sa ajutam dupa puterile noastre. Cui a stricat putina miscare in aer liber, mai ales cu o asemenea incarcare emotionala ?
Inchei prin a multumi gazdelor noastre, dl. Laci, sotiei dinsului, Emi, si tuturor celor prezenti acolo, care ne-au asigurat o experienta de neuitat si o vizita extraordinara in lumea si in viata ursilor. Vom reveni.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)