19 aprilie 2007

Ziua cea mai neagra a Romaniei

Asa cum si alte natiuni au avut "Ziua cea mai neagra", asa o avem si noi azi. Ziua de azi, 19.04.2007 va ramine in istoria Romaniei, ziua in care Parlamentul (si scriu cu litera mare numai din respectul fata de institutie, nu fata de formele de viata care o salasluiesc) a aruncat Romania in bezna. Mai mare rusine ca cea de care ne-a umplut azi Parlamentul, nu cred ca se putea gasi intr-un alt context.

Am avut si noi un presedinte care a facut ceva pentru tara, care a incercat sa puna in miscare sistemele care mentin vie o democratie, care a incercat sa resusciteze aceasta tara condusa pina acum numai prin prisma intereselor celor de la virf. Si Parlamentul l-a suspendat. Pentru ca se punea de-a curmezisul acestor interese.

Probabil ca nu era un presedinte perfect, probabil ca nici ca om nu era perfect. Dar cine este perfect ? O fi Tariceanu si nu ne-am prins noi ? Or fi fosilele alea vii care dorm prin parlament si nu am inteles noi ca de fapt ei nu dormeau, ci aveau o "perfecta" atitudine de lucru ?

Incerc sa-mi aduc aminte de un singur lucru bun pentru tara facut de guvernarile anterioare (si aici nu ma refer numai la PSD, ci la toti care s-au perindat). Incerc sa-mi aduc aminte cind am mai avut noi un presedinte care sa se implice in viata politica asa cum a facut-o Basescu, facind uz de prerogativele si pirghiile pe care i le confereau Constitutia si sistemul de legi. Si nu reusesc sa-mi aduc aminte de nici un lucru bun, de nici un presedinte care sa fi avut atitudinea lui Basescu.

Ma gindesc numai la Monica Macovei. Cu ea a inceput razboiul. Aveam o justitie de tot rahatul. Monica a mai schimbat cite ceva din asta, dar nu a fost lasata sa-si termine treaba.

Probabil pentru poporul de rind nu e asa de vizibil, dar ia sa-si aduca cineva aminte cit de greu era sa afli care era stadiul unui dosar pe rol la vreo instanta din tara (partile intr-un oras, procesul in alt oras). Trebuia sa faci la drumuri sau sa dai la telefoane de faceai basici la degete. Informatizarea instantelor nu a insemnat numai dotarea cu calculatoare a acelor instante ci si deschiderea sistemului spre public. Acum, acccesind portalul Ministerului Justitiei, poti afla in baza numarului de dosar stadiul acelui dosar. De acasa, fara costuri suplimentare. Fara telefoane, fara discutii interminabile cu vreun functionar prost dispus, etc. Si asta e numai virful aisbergului, si nici un e asa de vizibil pe cit s-a dorit. Mai erau pe rol multe: responsabilizarea judecatorilor cu privire la deciziile din dosare, etc. Asta a ridicat un mare semn de intrebare: chiar vrem, noi cei cu bani multi si cu interese si mai multe (si foarte mari) sa nu mai avem cistig de cauza prin instante ? NU. Deci, jos cu Monica. Si au reusit. Pentru ca masina de dat jos politicieni e o masina care macina incet dar sigur.

Sa luam un alt exemplu. Consiliul Superior al Magistraturii. Sau CSM-ul (cum apare mai des prin presa si prin mass-media). Basescu nu iubea deloc CSM-ul. Nu ca si institutie, ci ca actiuni pe care le intreprindea (sau mai exact nu le intreprindea). Monica Macovei vroia sa restructureze CSM-ul, sa-l faca sa actioneze in scopul pentru care a fost creat. Adica sa asigure independenta sistemului de justitie. Daca ne uitam prin presa, ce vedem ca face CSM-ul ? Isi apara acolitii, le da in gura la cei care au curajul sa se ridice impotriva lor sau sa le arate greselile... Pai prin asta se asigura independenta actului de justitie ? Nu cred. Numai daca ne uitam la citi judecatori corupti sau cu reputatia cel putin indoielnica sint aparati si pastrati in CSM sau in sistem si ar trebui sa ne punem intrebari. Problema cu acest CSM este ca nu poate fi atacat de nimeni. E un organism creat in baza Constitutiei (aici cei de meserie ma pot corecta, eu scriu "dupa ureche" la capitolul CSM), nu este controlat sau controlabil de nimeni si ia sa incerce cineva sa-i dea in judecata... sa vedem ce sorti de izbinda are... sau daca, prin absurd, cistiga procesul si ar avea dreptul al despagubiri materiale si/sau morale, sa vedem citi bani va primi din ceea ce cere... Exemple sint si in acest caz... Cei din domeniu sigur le cunosc.

S-a reusit ceva cu acest CSM ? Nu. Face in continuare ceea ce vrea, cum vrea si mai ales, cind vrea. A picat cineva din conducerea CSM ? Nu. A picat insa Ministrul Justitiei. Pacat. Desi, din nou, in optica celor vinovati de acest lucru, conteaza mai mult linistea si confortul celor putini, nu al celor multi, al poporului. Legat de subiectul justitie, exista un site care mie personal imi place foarte mult, desi eu nu sint de meserie: sojust.ro. E un forum de discutii mai mult, unde cei curiosi pot vedea mult mai multe probleme semnalate de profesionisti, decit am apucat eu sa enumar aici. Probleme adevarate, cu implicatii si consecinte grave asupra actului de justitie. Ma bucur insa ca acel grup exista si ca e guraliv (in sensul bun al cuvintului), pentru ca un ghimpe in coasta face bine la progres. Ca si un sut in fund... Dar vine vreme Tariceanului sa primeasca un imbold de progres in partea in care-l doare de popor.

Basescu a avut o calitate rara la un presedinte de stat: spunea ce nu-i place in sistem, in democratia noastra. Spunea si spunea pe nume cind se putea. Iar cind nu se putea, cine avea urechi de auzit, auzea.

Asta nu a placut la multi: Dan "Felix" Voiculescu, Dinu "Rompetrol" Patriciu si multi altii de acelasi calibru. De ce ? Pentru ca Basescu a inteles ca poporul trebuie respectat.

Dupa Monica Macovei, au continuat cu Basescu. Si au reusit si cu el. Le-a mai ramas sa suspende si poporul. Sau cel putin acea parte a poporului care l-a votat pe Basescu.

Si in optica celor carora le-a reusit aceasta lovitura de palat, acea parte a poporului chiar nu conteaza si ar fi foarte bine pentru ei daca toti ar emigra. Ar scapa de critici si de voci acuzatoare din popor. Pentru ca in optica lor, poporul e cel care le da lor bani (ma astept sa ridice impozitul pe profit la 40% din nou, asa cum era in epoca de glorie a PSD), poporul e o simpla vaca de muls... Cit de mult...

Si acum stau si ma uit la cine a initiat aceasta procedura de suspendare, cine a sustinut-o vehement. Aceeasi oameni care se pretind perfecti. Aceeasi oameni care i-au tinut intre ei pe unii ca Adrian Nastase, Dinu Patriciu, Tariceanu, Bivolaru si exemplele pot continua. Dar ei sint perfecti, ei au actionat in granitele Constitutiei. Hai sictir...

Nici macar nu e vorba ca Tariceanu a muscat mina care l-a hranit. Pentru ca daca ai calcat pe bec, ai calcat si gata. Dar Basescu nu a calcat. Asta a concluzionat si CCR. Dar concluzia lor fiind doar consultativa, ghinion... Stau si ma intreb, insa... Daca initialele CCR vin de la Curtea Constitutionala a Romaniei si daca rolul lor (al CCR) este sa decida daca un act sau o actiune contravine sau nu Constitutiei, de ce concluzia lor are un simplu rol consultativ ??? De ce se mai numeste Curtea Constitutionala ? Ca sa poata fi ignorat ? Desfiintati, dragi parlamentari, CCR-ul, daca tot nu tineti cont de concluzia lor. Mai reduceti din impozitele asupra populatiei... Sau le puteti pastra intacte si cu economia pe care o faceti prin desfiintarea CCR va mai luati niste masini, pardon, limuzine, cu care sa va plimbati cururile de elefanti prin oras. Pe bune. Sau schimbati-i numele in Curtea Consultativa Constitutionala a Romaniei. Ca sa nu-si puna omul de rind sperante desarte si in institutia asta.

Am fost cam incoerent, dar am scris acest post sub impulsul tensiunii generate de aflarea stirii despre suspendarea lui Basescu. Mi-au suspendat un prieten. Singurul prieten, cel putin singurul prieten vizibil, pe care-l aveam undeva sus-pus. Acum au ramas dusmanii. A ramas sa ma confrunt cu ei. Vine si el, razboiul cu ei.

Se numeste ALEGERI. Sper ca si ceilalti soldati din armata asta mare care e poporul roman, sa vina la arme si sa lupte.

Si sa invete din aceasta lectie ca parlamentarii de azi au dat o palma intregului popor roman. Una care ustura a dracului.