Mincam si auzeam cu o ureche televizorul mergind... Si ce auzeam, incet-incet mi-a acaparat interesul. Dar in sens negativ. Nu-mi venea sa cred ce aud. "Hai, fa, incoace ! Vacoooo ! Mi-e foame ! Pune-mi de mincare !".. Era o discutie intre un el si o ea, care locuiau impreuna, nu am reusit sa-mi dau seama daca erau si casatoriti. Oricum, formau un cuplu. Ea ii explica saraca ca aveau mincare gatita in frigider, el nu si nu. VREAU CARTOFI PRAJITI !!! Si dai si lupta, si lupta si dai... Si nici macar nu asta era problema... Fiecare din noi avem toane, s-o recunoastem. Desi ea ne-a pregatit cu toata grija si dragostea (sau nu :) ) mincare gatita, noi vrem altceva (poate chiar o banala piine unsa cu cutitul). Problema e tonul. Si daca ar fi numai atit. Asta e numai un mic exemplu. Tras de par, impins, bruscat, etc. Vorba americanului: you name it, it's there. Cind ma gindesc ca in halul asta unii isi duc viata de cuplu. Si mai sint si televizati.
Nu-i inteleg pe romani. Pe de o parte ii condamnam si ii infieram pe cei care promoveaza violenta conjugala, dar pe de alta parte, asta cerem de la televiziuni. Emisiunile de acest gen au audienta mare, altfel nu si-ar umple spatiul de emisie nimeni cu ele.
Ma mai intreb de ce CNA-ul nu se autosesizeaza la astfel de emisiuni ? Acum, ca Ralu Filip, Dumnezeu sa-l ierte, nu mai e, nu mai exista nici CNA ? Eu i-am sanctionat cu mijlocul cel mai la indemina: telecomanda. Dar ca mine mai sint putini. Restul, stau si se amuza. De parca ar fi ceva de amuzat.
Oare ce mesaj transmit aceste emisiuni viitorilor "participanti" in cuplu ? Sau sint eu demodat ? Si asa trebuie sa ma port si eu in cuplu ? De ce femeile alea nu pleaca, nu ies din acel cuplu ? Care numai cuplu nu mai e.
Politia nu ar trebui oare sa autosesizeze cu privire la modul cum sint tratate femeile alea ?
Dar probabil ca nu-s decit niste intrebari retorice, puse de unul care gindeste aiurea.
Aa, si sa nu uit. Emisiunea e "Razboiul sexelor", de pe Prima TV. Sper ca, Carcotasii sa o ia in balon...
Paine si circ... ieftin...
31 mai 2007
29 mai 2007
Dedicatie pentru LiBearty
Am lansat un nou blog, dedicat in exclusivitate proiectului LiBearty. In acest nou blog (disponibil aici), intentionez sa postez toate experientele si parerile proprii legate de acest proiect, fara sa angajez in nici un fel Asociatia "Milioane de prieteni".
Va invit si pe voi sa participati si sa va implicati in acest proiect, fiecare dupa puterile voastre.
Va invit si pe voi sa participati si sa va implicati in acest proiect, fiecare dupa puterile voastre.
28 mai 2007
Impresii
Am fost in acest weekend la Zarnesti, la ursi si la lupi. A fost o vizita care m-a umplut sufleteste, dar m-a si marcat profund. Foarte profund. Sa ma explic.
Pentru ca am ajuns destul de tirziu pentru a mai prinde deschis la rezervatia de ursi, am facut primul stop la lupi, la Plaiul Foii. Dupa o scurta "bilbiiala" cu privire la localizare, am reusit sa gasim lupii. Am ajuns cu sufletul destul de indoit si cu o reticenta destul de mare. Stiam de pe alte bloguri (click aici) ca lupii nu sint chiar ok (unul ar fi orb sau chior, si celelalt schiop). Spre marea noastra surpriza, lupii nu erau deloc chiori (daramite orbi) si nici schiopi. Poate ca la momentul in care au fost vazuti, erau cu probleme pe la ochi sau unul din ei schiopata. Acum erau intr-o stare perfecta (sau cel putin asa ni s-a parut noua, total nespecialisti in starea de sanatate a lupilor). Pe bune...
Am si poze care pot demonstra asta. Le-am dus vreo 14 carcase de pui, pe care le-au devorat instant :). Una peste alta, lupii sint ok. Acuma, sint de acord ca standardul la care sint tinuti, poate nu e cel mai potrivit pentru niste lupi. Dar cel putin animalele sint in stare buna, aparent sanatoase. Discutia despre zvonurile legate de tarcul in cauza si celelalte aspecte, nu isi au locul aici. Sint persoane si institutii abilitate sa discute aspectele astea. Ce e important este ca lupii sint ok si ca sint persoane care vin in fiecare zi (cel putin conform spuselor proprietarilor locului) si hranesc lupii. Ca e asa sau nu, nu am cum sa confirm
. Doritorilor, urmeaza si niste poze...
Si acum despre ursi... Adica despre partea care m-a marcat cel mai mult. Si mai profund.
Am ajuns la rezervatia LiBearty in jurul orei 12. Am fost primiti cu bratele deschise, fapt pentru care nu pot decit sa multumesc gazdelor noastre. Aici am venit cu gindul de voluntariat, sa muncim orice este de munca.
Dupa o discutie cu gazdele si dupa o masa nemaipomenit de buna, am purces si la treburi mai serioase. Ne-a fost prezentata rezervatia, scopul ei si istoria ei. Cel mai mult m-a impresionat faptul ca e nevoie de un gard electrificat care sa apere aceste animale frumoase de OM. Pur si simplu, plingeam (la propriu) si ma uitam la cit de frumosi sint Cristi si Lidia si eram incapabil de a mai scoate un cuvint la vederea gardului electrificat la EXTERIOR... Ca sa nu se apropie de ursi singurii lor dusmani naturali: oamenii. Numai asa putem invata care e locul nostru in natura. Imprejmuindu-ne cu un gard electrificat... Electrificat pe partea noastra... Pentru ca noi intram pe teritoriul animalelor, nu ele pe al nostru. Pentru ca noi le stresam, nu ele pe noi. Din pacate pentru acesti ursi, nu exista o alta cale de a le reda libertatea. Cea adevarata. Dar comparat cu ce au trait, aici au parte de libertate. Pentru tot restul zilelor lor. Si asta e singurul lucru care conteaza cu adevarat. Iar oamenii care au dat viata acestui sanctuar si care se lupta in continuare pentru o viata mai buna pentru acesti ursi si nu numai pentru acestia, sint cu adevarat oameni speciali. Pozele graiesc de la sine. Cam la fel au vazut si ei lumea si viata pina au fost eliberati. Printre zabrele si gratii... Asa cum ii vedem si noi in aceste poze...
In poza alaturata, ii puteti vedea pe Cristi (cel mai inchis la culoare) si pe Lidia (cafenie). Intre cei doi exista o poveste de dragoste, la propriu. O puteti citi aici.
Munca celor de la rezervatie impune respect. Respect in primul rind pentru daruirea de care dau dovada. Pentru abnegatia cu care se lupta pentru fiecare ursulet. Au nevoie de fiecare farima de ajutor, dupa puterile fiecaruia. Noi (eu si prietena mea) ne-am hotarit sa incercam sa mergem in weekend-uri acolo si sa ajutam dupa puterile noastre. Cui a stricat putina miscare in aer liber, mai ales cu o asemenea incarcare emotionala ?
Inchei prin a multumi gazdelor noastre, dl. Laci, sotiei dinsului, Emi, si tuturor celor prezenti acolo, care ne-au asigurat o experienta de neuitat si o vizita extraordinara in lumea si in viata ursilor. Vom reveni.
Pentru ca am ajuns destul de tirziu pentru a mai prinde deschis la rezervatia de ursi, am facut primul stop la lupi, la Plaiul Foii. Dupa o scurta "bilbiiala" cu privire la localizare, am reusit sa gasim lupii. Am ajuns cu sufletul destul de indoit si cu o reticenta destul de mare. Stiam de pe alte bloguri (click aici) ca lupii nu sint chiar ok (unul ar fi orb sau chior, si celelalt schiop). Spre marea noastra surpriza, lupii nu erau deloc chiori (daramite orbi) si nici schiopi. Poate ca la momentul in care au fost vazuti, erau cu probleme pe la ochi sau unul din ei schiopata. Acum erau intr-o stare perfecta (sau cel putin asa ni s-a parut noua, total nespecialisti in starea de sanatate a lupilor). Pe bune...
Am si poze care pot demonstra asta. Le-am dus vreo 14 carcase de pui, pe care le-au devorat instant :). Una peste alta, lupii sint ok. Acuma, sint de acord ca standardul la care sint tinuti, poate nu e cel mai potrivit pentru niste lupi. Dar cel putin animalele sint in stare buna, aparent sanatoase. Discutia despre zvonurile legate de tarcul in cauza si celelalte aspecte, nu isi au locul aici. Sint persoane si institutii abilitate sa discute aspectele astea. Ce e important este ca lupii sint ok si ca sint persoane care vin in fiecare zi (cel putin conform spuselor proprietarilor locului) si hranesc lupii. Ca e asa sau nu, nu am cum sa confirm
. Doritorilor, urmeaza si niste poze...Si acum despre ursi... Adica despre partea care m-a marcat cel mai mult. Si mai profund.
Am ajuns la rezervatia LiBearty in jurul orei 12. Am fost primiti cu bratele deschise, fapt pentru care nu pot decit sa multumesc gazdelor noastre. Aici am venit cu gindul de voluntariat, sa muncim orice este de munca.
Dupa o discutie cu gazdele si dupa o masa nemaipomenit de buna, am purces si la treburi mai serioase. Ne-a fost prezentata rezervatia, scopul ei si istoria ei. Cel mai mult m-a impresionat faptul ca e nevoie de un gard electrificat care sa apere aceste animale frumoase de OM. Pur si simplu, plingeam (la propriu) si ma uitam la cit de frumosi sint Cristi si Lidia si eram incapabil de a mai scoate un cuvint la vederea gardului electrificat la EXTERIOR... Ca sa nu se apropie de ursi singurii lor dusmani naturali: oamenii. Numai asa putem invata care e locul nostru in natura. Imprejmuindu-ne cu un gard electrificat... Electrificat pe partea noastra... Pentru ca noi intram pe teritoriul animalelor, nu ele pe al nostru. Pentru ca noi le stresam, nu ele pe noi. Din pacate pentru acesti ursi, nu exista o alta cale de a le reda libertatea. Cea adevarata. Dar comparat cu ce au trait, aici au parte de libertate. Pentru tot restul zilelor lor. Si asta e singurul lucru care conteaza cu adevarat. Iar oamenii care au dat viata acestui sanctuar si care se lupta in continuare pentru o viata mai buna pentru acesti ursi si nu numai pentru acestia, sint cu adevarat oameni speciali. Pozele graiesc de la sine. Cam la fel au vazut si ei lumea si viata pina au fost eliberati. Printre zabrele si gratii... Asa cum ii vedem si noi in aceste poze...
In poza alaturata, ii puteti vedea pe Cristi (cel mai inchis la culoare) si pe Lidia (cafenie). Intre cei doi exista o poveste de dragoste, la propriu. O puteti citi aici.
Munca celor de la rezervatie impune respect. Respect in primul rind pentru daruirea de care dau dovada. Pentru abnegatia cu care se lupta pentru fiecare ursulet. Au nevoie de fiecare farima de ajutor, dupa puterile fiecaruia. Noi (eu si prietena mea) ne-am hotarit sa incercam sa mergem in weekend-uri acolo si sa ajutam dupa puterile noastre. Cui a stricat putina miscare in aer liber, mai ales cu o asemenea incarcare emotionala ?
Inchei prin a multumi gazdelor noastre, dl. Laci, sotiei dinsului, Emi, si tuturor celor prezenti acolo, care ne-au asigurat o experienta de neuitat si o vizita extraordinara in lumea si in viata ursilor. Vom reveni.
02 mai 2007
Bradut Florescu Blog: Cocolino ar vrea si el la LiBearty, dar stapanul nu-i da voie
Un alt articol pe tema LiBearty, o initiativa demna de toata lauda si admiratia.
Bradut Florescu Blog: Cocolino ar vrea si el la LiBearty, dar stapanul nu-i da voie
Bradut Florescu Blog: Cocolino ar vrea si el la LiBearty, dar stapanul nu-i da voie
Satul de mizerii...
Satul fiind de mizeria cu numele "politica", am cautat pe net stiri mai relaxante sau cel putin in alt domeniu decit politic. Cam greu... Pentru ca politicul a inghitit toata atentia pe care i-o putea oferi mass-media. Si totusi, pe hotnews, am reusit sa dau de urma unor articole si stiri care mi-au trezit interesul. Libearty...
Imi place sa cred despre mine ca sint un iubitor de animale. Nu unul fanatic, mai degraba unul rational. In sensul ca ma pot uita pe Animal Planet sau National Geographic la secvente din regnul animal, unde un animal de prada isi ucide prinzul sau cina, pentru ca stiu ca astfel de momente fac parte din ciclul vietii pe pamint. Dar sa revin...
Re-citind stirile si comentariile de pe hotnews legate initiativa Libearty, am dat peste mai multe bloguri care dezbat acest subiect si am decis sa-mi aduc si eu contributia, dupa puterile mele. Dar nu strict legat de Libearty, ci de ... lupi. Am citit pe acest blog despre o pseudo-fundatie de salvare a lupilor (oare e corecta exprimarea ? cititi articolul si comentati) care a incasat bine-mersi banii europeni si a disparut in ceata...
Lupii mi se par emblematici ca si evolutie a speciei in Europa. Dupa ce au fost exterminati in Franta, s-a ajuns la concluzia ca e nevoie de ei si acum francezii se chinuie sa reintroduca lupul in Franta. Aproape de exterminare sint si in alte tari din Europa.
Personal, impreuna cu prietena mea detinem 4 caini si 5 pisici. Animalele sint de fapt ale ei, eu doar i-am... adoptat pe toti. Nu ne este foarte usor cu atitia, dar sint frumosi, ne umplu viata si ne sint foarte dragi.
Asa ca intr-unul din weekend-urile urmatoare, vom merge cu niste mincare la acei lupi si promit sa facem si niste poze pe care sa le postam aici.
Bravo, Hotnews !
Imi place sa cred despre mine ca sint un iubitor de animale. Nu unul fanatic, mai degraba unul rational. In sensul ca ma pot uita pe Animal Planet sau National Geographic la secvente din regnul animal, unde un animal de prada isi ucide prinzul sau cina, pentru ca stiu ca astfel de momente fac parte din ciclul vietii pe pamint. Dar sa revin...
Re-citind stirile si comentariile de pe hotnews legate initiativa Libearty, am dat peste mai multe bloguri care dezbat acest subiect si am decis sa-mi aduc si eu contributia, dupa puterile mele. Dar nu strict legat de Libearty, ci de ... lupi. Am citit pe acest blog despre o pseudo-fundatie de salvare a lupilor (oare e corecta exprimarea ? cititi articolul si comentati) care a incasat bine-mersi banii europeni si a disparut in ceata...
Lupii mi se par emblematici ca si evolutie a speciei in Europa. Dupa ce au fost exterminati in Franta, s-a ajuns la concluzia ca e nevoie de ei si acum francezii se chinuie sa reintroduca lupul in Franta. Aproape de exterminare sint si in alte tari din Europa.
Personal, impreuna cu prietena mea detinem 4 caini si 5 pisici. Animalele sint de fapt ale ei, eu doar i-am... adoptat pe toti. Nu ne este foarte usor cu atitia, dar sint frumosi, ne umplu viata si ne sint foarte dragi.
Asa ca intr-unul din weekend-urile urmatoare, vom merge cu niste mincare la acei lupi si promit sa facem si niste poze pe care sa le postam aici.
Bravo, Hotnews !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)